Demonul noptii ascunse

Capitolul 1 . Descrierea unui inceput.


Poate ca va asteptati deja sa incep cu vechiul si prafuitul "A fost odata.." insa, nu toate legendele si povestile incep asa,insa a mea, o poveste la fel de batrana ca si sufletul meu ratacit si prafuit nu.

Privesc parca plictisit trista imagine ce imi delecta privirea in cel mai haotic mod, unul salbatic, plin de durere si tristete, un mod ce iti arde sufletul mai rau ca flacarile patrunzatoare ale iadului.Acel mod ce te face sa iti doresti moartea in fiecare secunda insa nu o poti avea a doua oara in aceasta viata.

Acel mod ce te face vulnerabil , iar moartea si viata ta e una stupida plina de sentimente ce iti chinuie sufletul sau ce a mai ramas din el.

Privesc, privesc adanc, privesc cum clipele trec prin fata mea cu viteza dar, pentru mine trec atat de greu insa ce pot face pentru a imi schimba umila soarta ce mi-a fost data ca si maret dar la nastere facandu-ma mereu sa ma intreb, de ce eu?

Inca astept, astept sa treaca timpul, sa vina clipa libertati, astept sa se produca inevitabilul insa acest lucru depinde doar de ea, ea e singura persoana ce imi poate da libertatea, persoana care ma poate elibera.

O privesc de cateva ore insa ea nu da semne sa se opreasaca din plans. Au trecut 3 luni de la accident iar ea inca mai plange,iar eu ? Eu stateam, priveam umil cum o floare se stinge, nu puteam face nimic decat sa o privesc cu incet , se stinge, se ofileste ca o petala de gheata cazuta in focul desertului.

Ma apropii incet de ea si ma asez in genunchi in fata ei uitandu-ma fix in ochii ei mari si umezi
in care vedeam amintirile ce rasarea din clipa in clipa ca si un rasarit radiant ce nu era niciodata urmat de maretul apus, amintirile ramanand cusute in gandurile ei.

Incet isi ridica privirea si se uita in ochii mei mari, maronii, insa ca si in ultimele luni privirea ei trece pin ei, prin mine, si isi continua drumul prin camera in cautarea a ceva. Era la fel ca in ultimele saptamani,privirea ei imi omora sufletul.E duar vina mea

Parca nu ma putea vedea, insa eu eram acolo, langa ea, o priveam cu lacrimi in ochi. Ridic usor mana si o pun pe capul ei insa imediat cum o ating degetele se cufunda in parul ei moale. Nu o puteam atinge, nu ii puteam simti pielea delicata sub degetele mele, nu ma puteam juca in parul ei moale,sau mai bine zis ...nu o mai pot face.

Ma asez langa ea pe pat si o sarut usor pe frunte, insa buzele mele parca treceau prin chipul ei scaldat de lacrimi. Aveam nevoie sa o simt, sa o ating si sa o sarut insa sufletul nu imi mai da voie, nu acum.

Se ridica usor de pe pat si pleaca de langa mine langa geam, incet lasandu-ma pe pat, uitat de lume, ca si cum nu ai exista, insa era adevarat.

Imi e mila de ea si de vina pe care o are in suflet, e doar din cauza mea, din cauza iubirii pe care o poarta cu patima in micutul dar incapatorul suflet, din cauza ca ma iubea. Am fost un prost atunci insa acum timpul nu ma mai poate ajuta, acum doua persoane plang, doua suflete sufera si cel mai important doua suflete sunt departe unu de altul prin granita dintre viata si moarte chiar daca doi pasi le despart.

Sta langa geam cu o poza in mana privind trista cerul , iar, ca de obicei replicile ei ma fac sa imi doresc cu adevarat aceasta moarte.
- Te rog intoarce-te la mine, sau cel putin dami un semn, un semn ca inca ma iubesti...